Mahmud Ahmadinejad, la frontiera Israelului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mahmud Ahmadinejad, la frontiera Israelului

Externe 14 Octombrie 2010 / 00:00 496 accesări

Preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, a început, ieri, o controversată vizită în Liban, considerată un semnal privind susţinerea puternică acordată mişcării Hezbollah şi catalogată drept o provocare, din cauza unei deplasări la frontiera cu Israelul. Preşedintele iranian, care efectuează prima vizită în Liban de la alegerea sa în 2005, a fost întâmpinat cu flori de zeci de mii de persoane care s-au adunat pe drumul dinspre aeroport. Vizita suscită polemici în Liban, tabăra prooccidentală denunţând ingerinţa regimului de la Teheran şi exprimând temeri că ţara ar putea deveni o bază iraniană la frontiera cu Israelul.

Organizaţia şiită Hezbollah şi armata libaneză au organizat traseul lui Ahmadinejad, iar majoritatea drumurilor care duc la aeroport şi la hotelul unde va sta liderul iranian au fost blocate. La sosirea pe aeroportul din Beirut, liderul iranian a fost întâmpinat de deputaţi, de doi miniştri care fac parte din Hezbollah şi de preşedintele Parlamentului iranian, Nabih Berri. Mahmud Ahmadinejad a avut o întrevedere cu preşedintele Libanului, Michel Suleimane, la reşedinţa acestuia. Liderul iranian a avut şi o întâlnire cu premierul Saad Hariri, susţinut de SUA şi de Arabia Saudită. În cursul serii, preşedintele Ahmadinejad s-a întâlnit cu liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, în cursul unui miting organizat de formaţiunea şiită, considerată organizaţie teroristă de SUA. În cursul zilei de azi, Mahmud Ahmadinejad intenţionează să viziteze satele din sudul Libanului, situate la frontiera cu Israelul.

Situaţia este departe de a fi liniştită în regiune. Autoritatea Naţională Palestiniană a cerut Israelului să revină la frontierele din 1967, în schimbul recunoaşterii, dar propunerea a fost respinsă de Guvernul israelian. „Cerem oficial Administraţiei americane şi Guvernului israelian să furnizeze o hartă a statului Israel pe care doresc să îl recunoaştem”, a declarat Yasser Abed Rabbo, unul dintre liderii Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei. „Dacă această hartă se bazează pe frontierele din 1967 şi prevede oprirea ocupaţiei israeliene, vom recunoaşte Israelul sub orice nume doreşte, conform dreptului internaţional”, precizează Abed Rabbo. Departamentul de Stat american le-a cerut palestinienilor să facă o contrapropunere la oferta făcută de Benjamin Netanyahu. Premierul israelian propusese blocarea colonizării în schimbul recunoaşterii Israelului ca stat evreu. Vicepremierul israelian Sylvan Shalom a exclus posibilitatea revenirii la frontierele din 1967. „Revenirea la frontierele din iunie 1967 este inacceptabilă. Există un consens larg în Israel în această privinţă”, afirmă oficialul israelian.

Taguri articol


12