Pentru că parcările au devenit neîncăpătoare, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) aşteaptă o lege care să permită vânzarea maşinilor confiscate. „S-au indisponibilizat 512 mijloace de transport! Nu mai încap în curţile Poliţiei de Frontieră!“, a declarat Vasile Blaga, ministrul Administraţiei. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa spun că, în prezent, în parcarea instituţiei sunt nu mai puţin de 70 de maşini de lux. „Din 2005 şi până în prezent au fost reţinute 103 autovehicule. Dintre acestea, 25 au fost restituite proprietarilor de drept, iar patru au fost lăsate prin dispoziţia procurorilor persoanelor care le-au cumpărat fără a şti că sunt furate“, a declarat comisarul şef Adrian Burcea, purtătorul de cuvânt al IJPF Constanţa. Totodată, oamenii legii spun că deşi valorificarea autoturismelor va aduce un plus în bugetul instituţiilor, legea va trebui să rezolve mai multe aspecte din codul penal având în vedere că maşinile sunt sub influenţa unei anchete penale. Aceeaşi situaţie este înregistrată şi la IJPF Galaţi, unde printre maşinile de lux reţinute se numără şi patru ambarcaţiuni şi opt tiruri.