PENALIZĂRI PENTRU ÎNTÂRZIERE Persoanele fizice sau juridice care deţin autorizaţii pentru rezervarea locurilor de parcare mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru a se prezenta la Primăria Constanţa pentru a-şi reînnoi autorizaţia. De la 1 aprilie, autorizaţiile care au fost eliberate anul trecut nu vor fi anulate, ci vor fi percepute penalităţi de 2% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună ce trece până la data achitării integrale a obligaţiei către bugetul local. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, de la 1 aprilie, cei care deţin autorizaţii, dar nu au plătit vor primi adrese de înştiinţare. Autorizaţiile de parcare sunt completate şi eliberate la Centrul de Informare Cetăţeni de la City Mall.
DOCUMENTE NECESARE Locuitorii Constanţei care doresc să îşi reînnoiască autorizaţia trebuie să se prezinte cu vechiul document, în original, în baza căruia se va emite unul similar pentru 2014. Pe lângă autorizaţie, posesorii de locuri de parcare trebuie să mai prezinte o copie a cărţii de identitate, a certificatului de înmatriculare a vehiculului, a contractului de leasing, dacă este cazul, şi o cerere-tip. Cei care vor să mai scutească puţin timp pot descărca de pe site-ul Primăriei Constanţa - www.primariaconstanţa.ro - cererea, pe care o vor completa şi depune odată cu documentele. Cererea se poate găsi şi la ghişeele Centrului de Informare Cetăţeni. Cei care sunt scutiţi de plata locului de parcare trebuie să ataşeze documentul prin care se atestă acest lucru. Taxa de rezervare a locurilor de parcare s-a modificat faţă de anul trecut. Aşa se face că persoanele fizice vor plăti anul acesta 173 de lei pentru eliberarea autorizaţiei de parcare, iar persoanele juridice - 101 lei/lună sau 500 de lei/an. De asemenea, persoanele juridice - posesoare de autoutilitare de până la 3,5 tone - care deţin locuri de parcare plătesc 219 lei/lună sau 1.070 lei/an. Sunt scutiţi de la plata taxei veteranii de război, beneficiarii Legii 118/1990 şi persoanele cu handicap.