MAI cumpără autospeciale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MAI cumpără autospeciale

Justiție 09 Aprilie 2014 / 00:00 642 accesări

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a anunţat ieri că a făcut demersuri pentru achiziţionarea de autospeciale în valoare de 57 de milioane de euro, bani obţinuţi din venituri proprii ale instituţiei pe care o conduce. Oprea a anunţat că, la nivelul MAI, se urmăreşte rezolvarea problemelor legate de lipsa maşinilor la toate structurile operative. „Am iniţiat demersurile necesare în vederea reducerii deficitului de mijloace de mobilitate la structurile operative, prin utilizarea a 57 de milioane de euro din venituri proprii pentru dotarea unităţilor ministerului cu autospeciale”, a declarat Oprea. Pe de altă parte, referitor la accesarea fondurilor europene, acesta a spus că, în 2013, au fost gestionate fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 135 de milioane de euro, prin intermediul a 192 de proiecte. Dintre acestea, au fost finalizate peste 40%, în valoare de peste 46 de milioane de euro. Oprea a precizat că se află în evaluare 95 de proiecte, în valoare de aproximativ 90 de milioane de euro, şi 173 de iniţiative pentru proiecte viitoare, în valoare de peste 1,5 miliarde de euro.



12