Mai întâi staţii şi apoi pistă pentru biciclete

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
velo-Constanţa

Mai întâi staţii şi apoi pistă pentru biciclete

Justiție 03 Aprilie 2014 / 00:00 1714 accesări

Oricine ştie că mersul pe jos face piciorul frumos. Însă nu toată lumea preferă mersul ori alergatul. Sunt şi oameni care aleg să stea într-o şa şi să pedaleze. În sprijinul constănţenilor care sunt iubitori de sport, dar care nu au unde să dea la pedale în aer liber, în afara sălilor de fitness, Primăria Constanţa are în plan amenajarea unei piste pentru biciclişti. În prezent se studiază modalităţile prin care s-ar putea realiza un astfel de proiect. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a vorbit, ieri, despre acest proiect al administraţiei locale şi a explicat şi unde ar putea fi amenajată pista: „Va porni de la Antoniadis, pe traseul dintre benzile de circulaţie de pe bulevardul Mamaia, prin Constanţa, Mamaia, până la Năvodari”. Reprezentanţii Primăriei au mai spus că proiectul va fi implementat cu siguranţă în următorul exerciţiu financiar al UE (2014 - 2020).

ANUL ACESTA Deocamdată însă, administraţia locală vrea să pună în practică un proiect transfrontalier România - Bulgaria, prin care în oraşele Constanţa şi Balcic se vor amplasa staţii pentru biciclete. 390 de biciclete vor ajunge să fie folosite de constăţenii dornici de mişcare. Alte 100 vor fi date spre folosire locuitorilor din Balcic. Ele vor fi montate pe rastele, în 24 de staţii în Constanţa şi alte şase în Balcic, şi vor putea fi folosite de utilizatori în baza buletinului şi a unei cartele pe care o vor primi, cu posibilitatea de a depozita bicicletele în altă staţie decât cea din care le-au preluat. Proiectul are o valoare de 1,5 milioane de euro şi va fi funcţional din luna mai a acestui an.



12