Mai mult de jumătate dintre injecţii, făcute cu seringi nesterilizate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai mult de jumătate dintre injecţii, făcute cu seringi nesterilizate

Justiție 24 Octombrie 2007 / 00:00 681 accesări

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că mai mult de jumătate dintre injecţii sînt făcute cu seringi nesterilizate, iar din această cauză mor în fiecare an 1,3 milioane de oameni în întreaga lume. Şase miliarde de injecţii sînt făcute în fiecare an cu ajutorul seringilor sau al acelor reutilizate şi nesterilizate, acest lucru însemnînd 40% din totalul injecţiilor realizate în ţările în curs de dezvoltare, au calculat specialiştii OMS. În unele ţări proporţia ajunge pînă la 70%. Potrivit OMS, aceste practici se află la originea a cinci la sută dintre noile cazuri de contaminare cu virusul SIDA şi a două milioane de cazuri de hepatită de tip C. „Utilizarea unor seringi care nu mai pot fi reutilizate şi care previn riscurile de rănire accidentală ar evita 1,3 milioane de decese în fiecare an în întreaga lume împiedicînd răspîndirea bolilor infecţioase şi a epidemiilor”, potrivit OMS. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut în 1999 statelor membre să recurgă la metode de injectare sigure, dar cea mai mare parte a ţărilor nu dispun de noile tehnologii de sterilizare, se arată într-un comunicat, în care se subliniază faptul că seringile de slabă calitate nu costă decît 0,02 euro, comparativ cu 0,10 euro cît costă o seringă cu un model mai sofisticat şi mai sigur.



Ştiri recomandate

12