În această perioadă de criză economică, statul s-a gândit să ajute firmele cu.... mai multă birocraţie. Persoanele care vor dori să-şi înfiinţeze o societate comercială vor fi nevoite să obţină de la Administraţia Finanţelor Publice două acte suplimentare, care vor prelungi procesul de înregistrare. În aceste condiţii, înfiinţarea unei firme cu dosarul complet durează aprox. două săptămâni, din cauza introducerii acestor noi proceduri. Pe lângă faptul că vor depune cu întârziere dosarul la Registrul Comerţului, aceştia îşi vor pierde timpul cu cele două drumuri la Fisc, dar şi cu aglomeraţia de acolo. Până în iunie, un întreprinzător care avea toate actele necesare îşi putea înfiinţa o firmă în trei zile. Pe motiv că trebuie să cunoască mai bine asociaţii şi sediile firmelor, în scopul combaterii evaziunii fiscale, Fiscul a impus companiilor care se înfiinţează şi celor care îşi schimbă sediul social să obţină şi să deţină un certificat pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social şi o adeverinţă privind înregistrarea documentului. Potrivit directorului coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, Bogdan Huţucă, în vederea înregistrării documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului şi a obţinerii certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social, contribuabilii vor depune „Cererea de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social” la organul fiscal competent, direct la registratură sau prin poştă, cu confirmare de primire. Dacă cererea se va depune direct la registratură, pe lângă cerere, reprezentantul legal al societăţii mai trebuie să ataşeze la dosar: actele doveditoare a dreptului de folosinţă (titlu de proprietate, contract de vânzare-cumpărare, de închiriere, de comodat etc.), două timbre fiscale în valoare de doi lei, actul de identitate al solicitantului şi, dacă este cazul, împuternicirea, precum şi actul care atestă numirea reprezentantului legal al persoanelor juridice. În situaţia depunerii cererii prin poştă, aceasta va fi însoţită de actele doveditoare ale dreptului de folosinţă în copie legalizată.