FACILITĂŢI La Consiliul European din luna februarie, atunci când liderii ţărilor UE au stabilit proiectul bugetului european pentru 2014-2020, România a primit bani mult mai puţini. La lucrările de atunci a participat preşedintele Traian Băsescu. Atunci, liderii Comisiei Europene (CE) au propus ca România să beneficieze de un an în plus pentru a cheltui fondurile disponibile prin intermediul politicii de coeziune, propunere ce oferă o mai mare libertate de a cheltui şi de a solicita bani de la UE, precum şi reducerea riscului de pierdere a sumelor. Acum, participarea premierului Victor Ponta la lucrările Consiliului European şi întâlnirea cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, au fost de bun augur, deoarece România a ieşit în avantaj. Ponta spune că a discutat cu Barroso şi acesta i-a reiterat propunerea oficială a Comisiei privind acordarea pentru România şi Slovacia a unui sistem special de absorbţie a fondurilor de coeziune disponibile în perioada 2007-2013, astfel încât pericolul de dezangajare a fondurilor să fie evitat: \"De fapt, mai câştigăm un an în care putem depune proiecte, practic putând să recuperăm anii 2010-2011, care au fost pierduţi pentru accesarea de fonduri europene, şi în acest fel pericolul de dezangajare a unor fonduri este îndepărtat, iar posibilitatea noastră de a avea un grad de absorbţie finală mult mai mare decât credeam în acest moment devine efectivă\".
COLABORARE Cum noi am fost deficitari mulţi ani la capitolul “absorbţie fonduri europene”, şeful Guvernului consideră că este o decizie extrem de importantă, pentru obţinerea căreia crede că s-a colaborat foarte bine, iar România a avut \"o poziţie unitară\". Potrivit premierului, este probabil ca în Consiliul European din luna iunie să fie \"netezite ultimele asperităţi\" pentru o decizie în acest sens, în condiţiile în care au apărut şi alte state care doresc o astfel de facilitate. \"Ideea este de un tratament special pentru România şi Slovacia, mai ales că, nu mă ascund să spun acest lucru, a fost o compensaţie pentru România, la momentul alocării bugetului 2014-2020, atunci când n-am primit alte compensaţii, şi atunci...\", a completat Ponta.