Mai multe atribuţii pentru Poliţia Locală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la 1 ianuarie 2011

Mai multe atribuţii pentru Poliţia Locală

Administrație 05 Octombrie 2010 / 00:00 846 accesări

Autorităţile locale au fost cele care au cerut Guvernului să accelereze procesul de descentralizare, considerând că este calea cea mai scurtă şi mai bună pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Prima încercare de descentralizare s-a făcut în învăţământ, când unităţile şcolare au fost predate autorităţilor locale în ceea ce priveşte întreţinerea, urmând ca apoi să ofere primăriilor şi posibilitatea să aibă putere de decizie, prin oferirea de locuri în consiliile de administraţie la inspectorate. A urmat apoi descentralizarea din sănătate, unde, la fel, s-a început cu predarea unităţilor sanitare către primării şi consilii judeţene, în ceea ce priveşte întreţinerea, pentru ca apoi să fie predat şi managementul spitalelor. Începând cu 2011, se va face un nou pas, atunci când va intra în funcţiune cu drepturi depline Legea nr.155/2010, privind înfiinţarea Poliţiei Locale. Legea a fost aprobată şi promulgată în luna iulie a acestui an, urmând ca săptămâna viitoare să fie aprobate de Guvern şi normele de aplicare ale acestei legi. Acesta a fost de fapt şi subiectul principal al întâlnirii de la Braşov dintre reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cei ai poliţiilor comunitare din toată ţara. Directorul executiv al Poliţiei Comunitare Constanţa, Vasile Bălan, a declarat că întâlnirea de la Braşov a reglementat o serie de probleme care apăreau în normele de aplicare. „A fost o întâlnire constructivă în care au fost ascultate şi discutate şi propunerile venite din teritoriu. Apariţia Poliţiei Locale va fi un lucru benefic pentru locuitori, pentru că agenţii vor fi mult mai aproape de cetăţeni”, a declarat Vasile Bălan. El a precizat că una din problemele discutate s-a referit la verificarea activităţii Poliţiei Locale. „Ministerul şi-ar fi dorit să deţină în continuare controlul total, dar nu cred că era normal, având în vedere că finanţarea se face din bugetul local. Astfel, în urma discuţiilor, s-a stabilit ca primarul să poată solicita Prefecturii sprijin, prin serviciile deconcentrate abilitate, în vederea efectuării unui control la Poliţia Locală. De asemenea, prefectul sau şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie poate solicita un control la Poliţia Locală, dar numai pe partea de respectare a atribuţiilor de serviciu, şi după ce obţin un ordin de ministru în acest sens”, a spus Bălan. În ceea ce priveşte atribuţiile pe care le vor avea cei de la poliţia locală, Bălan a declarat că acestea au fost extinse. „Vom avea mult mai multe atribuţii de la 1 ianuarie 2011. Dacă acum activitatea poliţiei comunitare este oarecum restrânsă, de la începutul anului viitor vom putea vorbi despre o cu totul altă activitate. Având în vedere că volumul de muncă va fi cu totul altul, am solicitat aprobarea unor sporuri pentru angajaţii poliţiei locale. Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au apreciat ca fiind justificate aceste cereri, motiv pentru care au fost incluse în normele de aplicare. Rămâne acum de văzut dacă la nivelul bugetului local se vor găsi resursele financiare necesare pentru aceste sporuri”, a mai spus Bălan. El a afirmat totodată că, începând cu 1 ianuarie 2011, la nivelul Poliţiei Locale din toată ţara va fi o singură uniformă. În ceea ce priveşte numărul angajaţilor, conform Legii 155/2010, trebuie să fie un poliţist local la 1.000 de locuitori. Cu toate acestea, autorităţile locale trebuie să respecte şi prevederile Ordonanţei 63/2010, privind reducerile de personal din administraţia publică. Sunt două acte normative care se contrazic şi care pun autorităţile locale într-o situaţie inedită: să fie obligaţi de o lege să facă angajări, dar restricţionaţi de o ordonanţă din pachetul actelor normative de austeritate.



12