În România, în ultimii doi ani, cazurile de gripă au cunoscut o creştere semnificativă, conform datelor relevate de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Dacă până în 2009 numărul cazurilor clinice de gripă înregistrate într-un sezon era de ordinul sutelor, acesta a ajuns la ordinul miilor în sezonul 2010-2011. În sezonul 2007-2008 au fost înregistrate 539 de cazuri de îmbolnăviri cu virus gripal, iar în sezonul 2008 - 2009, 895 de cazuri. În timpul pandemiei din 2009 (pandemia de gripă cu noua tulpină de virus gripal AH1N1) s-au înregistrat 7.008 cazuri de îmbolnăviri, iar în sezonul următor, 2010-2011, au fost identificate 6.464 de cazuri. În ultimele două sezoane s-a constatat că cea mai frecvent afectată de gripă a fost grupa de vârsta 5-14 ani. Formele clinice de gripă au variat de la forme uşoare şi medii până la forme severe şi chiar complicaţii cu infecţii bacteriene. „Gripa reprezintă o gravă problemă de sănătate publică, iar atunci când pacienţii dezvoltă complicaţii este necesară spitalizarea. Conform estimărilor OMS, între 5% şi 15% din populaţie este afectată de infecţii ale tractului respirator superior în timpul epidemiilor de gripă anuale, boala gripală afectând persoane de orice vârstă”, a declarat directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol.