Mai multe sancțiuni la Trofeul “Telegraf”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După evenimentele din optimile de finală

Mai multe sancțiuni la Trofeul “Telegraf”

Sport 11 Februarie 2015 / 00:00 3147 accesări

       Spiritele s-au încins prea mult în faza optimilor de finală din turneul principal la a 24-a ediție a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală, cea mai veche competiţie de acest gen din ţară rezervată veteranilor. Ca urmare a evenimentelor din partidele Macedonia Ovidiu - Victoria Cumpăna și Inter Năvodari - Săgeata Stejaru, Comisia de Organizare a competiţiei a dictat următoarele sancțiuni: întâlnirea Macedonia Ovidiu - Victoria Cumpăna a fost omologată cu scorul de 3-0 pentru Macedonia, ca urmare a retragerii formației din Cumpăna de pe teren în minutul 38; echipa Victoria Cumpăna a fost suspendată pentru ediția a 25-a a turneului, pentru refuzul de a încheia meciul din optimi; Cristian Turtoi (Victoria Cumpăna) a fost suspendat șase etape, Dănuț Turtoi (Victoria Cumpăna) - două etape, Adam Pașata (Săgeata Stejaru) - două etape, toate sancțiunile fiind la nivelul minim prevăzut de Regulamentul Disciplinar al FRF. Sancțiunile se mențin și pentru ediția viitoare a Trofeului “Telegraf”.

Pentru echipele calificate, reamintim faptul că partidele din sferturi și semifinale - în turneul principal și din semifinale și finale - în turneul „ultra old-boys” se vor disputa în Sala Sporturilor la sfârșitul săptămânii viitoare, la 21 și 22 februarie. Programul meciurilor din sferturile turneului principal: Municipal-CFR Constanţa - FC Tomis 2012 Constanţa, Portul Constanţa - Macedonia Ovidiu, Săgeata Stejaru - AS Cariocas Constanţa și AS Performer Constanţa - Vulturii Cazino Constanţa. Programul semifinalelor din turneul „ultra old-boys”: CFR-Municipal Constanţa - Perla Murfatlar şi Spada Constanţa - FC Tomis 2012 Constanţa.

Turneul este organizat de cotidianul „Telegraf”, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa.



12