Mai multe servicii medicale decontate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai multe servicii medicale decontate

Social 11 Aprilie 2008 / 00:00 1088 accesări

Noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale pe 2008 conţine o serie de modificări, unele dintre ele fiind în favoarea medicilor de familie. Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) afirmă că a crescut valoarea punctului per serviciu prestat de medicii de familie, de la 0,49 la 1,90 lei. Mai mult, a crescut şi valoarea per capita, de la 2,38 lei la 4,61 lei. “Este o creştere importantă. Această creştere se va reflecta şi asupra bugetului medicilor de familie. Şi la specialităţile clinice au crescut valorile, de la 0,64 lei la 0,75 lei”, a declarat preşedintele CJAS, dr. Liviu Mocanu. De asemenea, tarifele existente în medicina dentară, recuperare şi laboratoare, au fost majorate cu 3,5% faţă de anul 2007. Cei care au nevoie de transport specializat cu o ambulanţă trebuie să ştie că vor avea mai mult de plătit, deoarece tariful pe km a fost mărit. “La ambulanţele de tip C, tariful a crescut de la 1,39 lei la 1,85 lei, iar la cele de tip A1 şi A2 a fost modificat de la 1,35 lei la 1,80 lei. Preţul a crescut pentru că şi tariful la carburant a fost mărit”, a continuat preşedintele CJAS. Prin noul contract-cadru se urmăreşte atragerea furnizorilor de servicii medicale în zonele rurale. Stomatologii care vor deschide un cabinet dentar într-o zonă rurală, vor primi cu 15% mai mult la plafonul lunar acordat de către CJAS. “De asemenea, farmaciile care vor deschide puncte de lucru în zonele rurale vor avea un punctaj mai mare. Se va ţine cont şi de numărul de locuitori. Cu cît acesta va fi mai mic, cu atît punctajul va fi mai mare. Sperăm să fie cît mai mulţi medici care să vrea să lucreze în zonele rurale”, a declarat dr. Mocanu. O noutate a acestui contract-cadru pentru 2008 este introducerea mai multor servicii medicale ce pot fi decontate la CJAS. Asiguraţii beneficiază gratuit de băi minerale, de plante, de dioxid de carbon, precum şi împachetări generale sau parţiale cu nămol.

Împachetările cu nămol şi băile de plante, gratuite pentru asiguraţi

Printre noutăţile din pachetul de servicii medicale acordate în ambulatoriul de specialitate se numără, pentru specialitatea recuperare-reabilitare a sănătăţii, infiltraţia intraarticulară, blocaje nervi periferici, administrare intravenoasă de medicamente, băi minerale (sulfuroase, cloruro-sodică, alcalină), băi de plante, băi de dioxid de carbon şi bule, băi de nămol, emanaţii naturale şi artificiale de dioxid de carbon, împachetare generală cu nămol şi împachetare parţială cu nămol. De asemenea, în asistenţa medicală ambulatorie pentru specialităţile clinice, în pachetul de servicii medicale de bază au fost introduse colonoscopia diagnostică (la specialitatea chirurgie), consultaţia iniţială specifică pentru geriatrie (la specialitatea medicină internă, geriatrie şi gerontologie), consiliere geriatrică nespecifică (la specialitatea medicină internă, geriatrie şi gerontologie), fotocoagularea cu laser a leziunilor cutanate (la specialitatea dermatovenerologie). La specialităţile ortopedie şi traumatologie, reumatologie, precum şi neurologie, neuropsihiatrie infantilă, s-au introdus ca servicii conexe kinetoterapia individuală, kinetoterapia pe grup şi kinetoterapia pe aparate speciale. Potrivit noului contract-cadru, medicii din specialitatea cardiologie şi medicină internă pot efectua monitorizarea şi managementul hemodinamic prin metoda bioimpedanţei toracice (o metoda neinvazivă prin care se măsoară circulaţia sîngelui) pentru asiguraţii care au nevoie de acest serviciu în vederea stabilirii diagnosticului sau pe bază de bilet de trimitere de la un alt medic de specialitate cardiologie, respectiv medicină internă, dacă în cabinetul medical respectiv există aparatura medicală necesară. Pentru asigurarea acestui serviciu, medicii specialişti trebuie să încheie cu casele de asigurări de sănătate acte adiţionale la contractele de furnizare de servicii medicale clinice. La pachetul de servicii medicale de bază de medicină dentară preventivă şi la tratamentele de specialitate s-au introdus, ca servicii noi, radiografia retroalveolară şi radiografia panoramică, ambele decontate 100% de către casa de asigurări. Totodată, prin contractul-cadrul a crescut procentul de compensare pentru asiguraţii cu vîrste de peste 18 ani, de la 40% la 60%, pentru protezele acrilice parţiale, proteza acrilică totală, reconstituirea corono-radiculară, coroana acrilică, coroana metalică şi elementul intermediar.

Taguri articol


12