Mai multe terminale conectate la aceeaşi reţea Wi-Fi, invitaţie pentru infractorii cibernetici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bitdefender

Mai multe terminale conectate la aceeaşi reţea Wi-Fi, invitaţie pentru infractorii cibernetici

Tehnologie 02 Martie 2017 / 15:16 653 accesări

Utilizatorii de internet își conectează toate dispozitivele inteligente la aceeași rețea Wi-Fi, ceea ce îi face vulnerabili la atacuri cibernetice, iar unul din zece români nu cunoaște numărul terminalelor conectate din propria locuință, atrag atenția experții Bitdefender, citând un studiu de specialitate. "Utilizatorii își conectează toate dispozitivele în aceeași rețea Wi-Fi. Asta îi face vulnerabili la atacuri cibernetice, întrucât fiecare gadget extinde suprafața de atac și reprezintă o potențială poartă de acces. Specialiștii recomandă ca dispozitivele inteligente să fie conectate într-o rețea separată de cea în care își țin laptopurile sau telefoanele. Gadgeturile smart au de regulă credențialele de acces (nume utilizator și parolă) foarte slabe, astfel că încercările de spargere a parolelor reușesc, în medie, în unul din patru cazuri. Odată compromise, atacatorii pot ajunge cu ușurință la laptopuri și telefoane, dacă sunt conectate în aceeași rețea, și pot accesa date confidențiale", notează sursa citată. În acest context, un studiu realizat de iSense la comanda Bitdefender relevă faptul că, în România, doar unul din șapte orășeni locuiește într-o casă inteligentă, deși o familie de la oraș are în medie zece dispozitive, cel mai adesea telefoane, laptopuri și televizoare smart.

Pe fondul acestor date, unul din zece români nu cunoaște, însă, numărul terminalelor conectate din propria locuință. "Clienții trebuie să țină cont și de securitatea dispozitivului, nu doar de funcționalități, design și performanță, însă acestea din urmă îi pot ademeni pe cei neavizați, care aleg să le cumpere, fără să țină cont de riscuri. În general, utilizatorii nu au așteptări prea mari din partea producătorilor în materie de securitate, iar hackerii își pot construi rețele imense de terminale (botnet) prin care să atace anumite ținte, prin atacuri de tip DDoS. După cumpărare, clienții trebuie să se preocupe de intimitate și securitate. Parolele și credențialele de acces slabe, lipsa criptării informațiilor sau softul neactualizat pot crește riscul invadării vieții private și chiar pierderii datelor personale. Gadgeturile smart pot fi folosite pentru a pătrunde în intimitatea căminului și a spiona activitatea locatarilor. De multe ori, oamenii nu sunt conștienți de faptul că locuiesc într-o casă inteligentă, deși s-au înconjurat de dispozitive conectate: telefon, tabletă, smart TV, console de jocuri, ceasuri smart, camere de supraveghere", avertizează experții în securitate cibernetică.

Potrivit Bitdefender, prețul nu trebuie să fie vectorul principal care să ghideze procesul de achiziție și, de regulă, clienții nu se interesează de istoricul producătorului și nu citesc recomandările altor utilizatori despre dispozitivul pe care plănuiesc să-l cumpere. Specialiștii în domeniu amintesc faptul că este foarte important să se verifice dacă brandul cumpărat are o reputație bună și este de încredere, dar și să se afle din vreme cu ce probleme s-au mai confruntat ceilalți. "Faceți o scurtă cercetare înainte de a cumpăra un dispozitiv smart pentru locuință. Recenziile de pe internet pot explica cuprinzător problemele de confidențialitate pe care alți utilizatori le-au identificat. Testați gadgetul și înțelegeți cum funcționează. Încercați să găsiți răspunsuri la următoarele întrebări: Cum se conectează la internet? Ce date accesează? Unde stochează datele și în ce circumstanțe? Pot ajunge datele pe mâna unui necunoscut, dacă rețeaua Wi-Fi este atacată? Calculați raportul între riscuri și beneficii. Citiți declarația producătorului dispozitivului legată de protejarea dreptului la viață privată", se menționează în recomandările de specialitate.

Conform sursei citate, plusul de confort adus de gadgeturile smart a fost secretul care a crescut an de an numărul dispozitivelor conectate la peste șase miliarde, la nivel global. Utilizatorii au de ales dintre cele mai diverse gadgeturi cu care pot, printre altele, să monitorizeze casa de pe telefon când sunt în vacanță, să vadă de la birou cine sună la sonerie, să pornească aerul condiționat înainte să ajungă acasă, să supravegheze bebelușul fără să se mai deplaseze în camera lui, să regleze termostatul sau intensitatea luminii de la distanță, să știe dacă baia sau bucătăria s-au inundat sau să întrerupă alimentarea cu energie electrică dacă uită ceva în priză.

Studiul iSense Solutions a fost realizat la comanda Bitdefender în România și alte cinci țări, la finalul anului 2016, pe un eșantion reprezentativ de 2.037 de respondenți. Marja de eroare pentru studiul realizat pe respondenții din România este de +/-5,5% la un nivel de încredere de 95%.



12