Poliţia britanică a revizuit în creştere numărul persoanelor care ar fi fost victime ale interceptărilor telefonice făcute de tabloidul ”The News of the World”, de la circa 4.000 la aproape 6.000. ”Nu este posibil să dăm un număr exact al numărului de persoane ale căror telefoane au fost interceptate, dar putem confirma că până în prezent, numărul persoanelor care apar în documentele analizate de poliţie este de 5.795”, au anunţat autorităţile britanice. Anterior, poliţia estima că 3.870 de persoane, printre care politicieni, membri ai familiei regale britanice şi alte celebrităţi, au fost victime ale tabloidului ”The News of the World”, tabloid aparţinând trustului lui Rubert Murdoch.
Scandalul a izbucnit în 2006, dar a luat amploare în această vară, când presa a dezvăluit că a fost interceptat telefonul unei eleve de 13 ani, Milly Dowler, asasinată în 2002. Dosarul a declanşat un veritabil cutremur politico-mediatic, ce a dus la închiderea publicaţiei ”The News of the World”, demisia unor apropiaţi ai lui Rupert Murdoch, unor înalţi responsabili din poliţia britanică şi a unui colaborator al premierului David Cameron, precum şi la mai multe arestări.