Veşti bune pentru studenţii români! Potrivit vicepreşedintelui Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Brânduşa Lungu, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost de acord cu majorarea subvenţiei cămine-cantine. De asemenea, vicepreşedintele ANOSR a mai spus că ministrul susţine creşterea participării studenţilor în alegerea rectorului până la procentul de 25%, dar şi alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru Educaţie, menţionând însă că decizia în acest sens nu aparţine numai Ministerului Educaţiei. „Ministrul a fost de acord să consulte şi să implice studenţii în toate propunerile legislative şi normele metodologice ce vizează învăţământul superior şi şi-a dat acordul pentru organizarea de întâlniri periodice cu reprezentanţii ANOSR. Ministrul Educaţiei nu a făcut însă promisiuni referitoare la procentul minim de creştere a subvenţiei cămine-cantine şi la modificarea Ordonanţei cu privire la acordarea subvenţiei individuale de cazare, ordonanţă care ar da studenţilor posibilitatea de a-şi acoperi o parte din cheltuielile de chirie, dacă nu reuşesc să obţină un loc în cămin”, a precizat vicepreşedintele ANOSR. Potrivit acesteia, studenţii vor continua negocierile pe subiectele în cazul cărora nu s-a ajuns la un consens, urmând ca un protocol de colaborare care prevede clar asumările celor două părţi să fie semnat până pe 25 septembrie. „Întâlnirea cu ministrul Andronescu ne-a dat posibilitatea să aducem în discuţie principalele priorităţi ale studenţilor. Am fost asiguraţi de deschiderea Ministerului Educaţiei, urmează să vedem în ce măsură această deschidere se va concretiza şi într-o susţinere reală a studenţilor”, a declarat, la rândul său, preşedintele ANOSR, Mihai Dragoş.