Mai mulţi bani pentru fermierii care se asociază

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai mulţi bani pentru fermierii care se asociază

Social 20 Martie 2014 / 00:00 517 accesări

Veşti bune pentru fermierii care sunt organizaţi în asociaţii! Statul va acorda, din primăvara anului viitor, un sprijin pe hectar mai mare pentru suprafeţe de 5-30 hectare, faţă de cele de 1-5 hectare, măsura vizând stimularea asocierii, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „Venim cu o modificare permisă de europeni, pe care o vom aplica din 2015 şi care ne permite ca anul viitor să aplicăm o politică de susţinere a fermelor de familie. Putem să facem acest lucru stimulând, nu forţând, pe fermierii care au între 1 şi 5 hectare să se asocieze, să iasă din această categorie şi să meargă într-o alta, de 5-30 de hectare, care va primi un sprijin pe suprafaţă mult mai mare decât cei din prima categorie şi mult mai mare decât cei care ies din categoria 30-50 de hectare. Este o limită pe care urmează să o stabilim”, a spus ministrul. Constantin crede că diferenţa de bani primită de suprafeţe de peste 5 hectare va fi suficient de mare astfel încât să-i stimuleze pe cei peste 700.000 de fermieri care deţin terenuri între 1 şi 5 hectare să treacă la altă categorie, să cedeze terenurile, să se asocieze, să le vândă. În opinia acestuia, retrocedările au dus la o fărâmiţare excesivă a terenurilor şi agricultura nu se poate face pe astfel de suprafeţe mici. Prin comasarea terenurilor agricole, exploatările acestora s-ar putea face mult mai eficient.



12