Mai mulţi bani pentru vizitarea subsolului Parlamentului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din piatră seacă

Mai mulţi bani pentru vizitarea subsolului Parlamentului

Politică 24 Iunie 2010 / 00:00 268 accesări

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, un memorandum prin care se aprobă tarifele pentru vizitarea unui segment din subsolul Palatului Parlamentului şi pentru panorama oraşului de pe acoperiş. În acest moment, Centrul Internaţional de Conferinţe derulează „turul standard“ de vizitare, al cărui tarif este de 25 de lei/persoană, tur care cuprinde vizitarea a opt săli de conferinţă, a unei săli de protocol şi a unui număr de patru galerii. Prin memorandumul intern din 17 martie, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat organizarea a încă două tururi de vizitare a Palatului Parlamentului şi vizitarea unui segment din subsolul Palatului Parlamentului. În acest sens, secretariatul general a propus ca pentru panorama oraşului tariful să fie de 15 lei de persoană, iar vizitarea unui segment din subsol să fie taxată cu 10 lei de persoană. De asemenea, secretariatul general al Camerei Deputaţilor a propus tarife şi pentru tururile combinate, astfel că un tur standard plus panorama oraşului va consta 35 de lei, un tur standard şi vizitarea subsolului va costa 30 de lei, iar un tur complet, care să includă panorama oraşului şi subsolul va costa 45 de lei de persoană.

Taguri articol


12