Mai mulți călugări răniți, într-un jaf la o biserică din Viena

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai mulți călugări răniți, într-un jaf la o biserică din Viena

Externe 28 Decembrie 2018 / 08:10 797 accesări

Cel puțin cinci călugări au fost răniți joi, după ce au fost atacați de doi indivizi neidentificați într-o biserică din Viena, a anunțat Poliția austriacă, precizând că nu sunt indicii care să sugereze că ar fi fost vorba de un act terorist, ci pare să fi fost un jaf, informează mediafax.

Incidentul s-a petrecut joi după-amiază în incinta unei biserici din zona Strebersdorf a capitalei Austriei, se arată într-un mesaj postat pe Twitter de Poliția vieneză.

Potrivit informațiilor disponibile, unul dintre agresori a cerut victimelor să-i predea obiecte de valoare și bani. Victimele au fost descoperite legate, una dintre acestea fiind rănită serios. "Motivul exact al incidentului nu a fost încă identificat. Însă, în orice caz, o posibilă motivație teroristă este exclusă", a anunțat Poliția din Viena.

Agresorii nu au fost încă prinși, iar poliția a blocat străzile din zonă bisericii.

Taguri articol
JafAgresoriCălugăriVienaVictime


12