Absolvenţii care doresc să urmeze cariera de dascăl trebuie să demonstreze că dispun de pregătirea necesară pentru exercitarea profesiei didactice şi că pot obţine dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, prin susţinerea examenului de definitivat. Testarea vine în urma realizării de către cadrele didactice a stagiului de un an la catedră. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ din 2013 s-au înscris 8.537 de candidaţi, din care au fost validaţi 8.335. „Comparativ cu 2012, se observă o creştere a numărului de înscrişi cu 27%. Anul trecut, numărul candidaţilor înscrişi a fost de numai 6.537, dintre care au fost acceptaţi pentru susţinerea examenului 6.114. Creşterea din 2013 este datorată, în mare parte, scăderii vechimii minime necesare la catedră, de la 2 ani la un an”, au declarat reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Ei au precizat că cei mai mulţi candidaţi care doresc să susţină examenul de definitivat în acest an provin din segmentul de vârstă 20-25 de ani (33,5%), fiind urmaţi de cei cu vârste între 26-30 de ani (28%). La nivelul judeţului Constanţa, s-au înscris pentru definitivat 192 de cadre didactice, cu patru mai mult faţă de anul anterior. În baza Metodologiei pentru organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ, candidaţii vor avea de trecut două inspecţii la clasă şi o probă scrisă. Inspecţiile se vor realiza până pe 20 iunie şi constituie criteriu eliminatoriu. Candidaţii trebuie să obţină cel puţin media 8 la inspecţii pentru a putea accede la proba scrisă, care se va desfăşura pe 18 iulie. Modele de subiecte şi bareme vor fi postate pe pagina web dedicată examenului, http://definitivat.edu.ro.