Mai mulţi deputaţi PD-L au iniţiat, ieri, un proiect de lege care prevede ca alegerile locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale să aibă loc în zi lucrătoare, marţea sau miercurea. Parlamentarii propun ca zilele lucrătoare în care ar urma să fie organizate alegeri să nu fie lîngă zile libere de drept. Proiectul stipulează că ziua alegerilor devine zi liberă pentru toţi cetăţenii care participă la vot şi va fi plătită de angajator ca o zi lucrătoare, iar pentru cei care nu doresc să meargă la vot, ziua alegerilor va fi o zi lucrătoare obişnuită. Cetăţenii care vor merge la vot trebuie să demonstreze acest lucru cu cartea de identitate sau paşaportul cu ştampila “votat” angajatorului, pentru acordarea zilei libere plătite. Potrivit proiectului, şi studenţii şi elevii care vor participa la vot vor avea zi liberă, cu motivarea absenţelor. Iniţiatorii proiectului consideră că fixarea momentului votului într-o zi lucrătoare din mijlocul săptămînii va face posibilă o prezenţă mai bună a cetăţenilor la vot. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a apreciat, ieri, că mai util decît proiectul PD-L ar fi un proiect prin care să se stabilească o dată fixă pentru toate scrutinurile: “Lumea va zice merci, îşi va lua liber în ziua de alegeri şi tot nu va veni la vot. La vot vor veni tot cei care sînt interesaţi şi care votează de obicei. Mult mai util şi mai interesant mi s-ar părea ca să fixăm o dată fixă pentru alegeri, o dată fixă pentru alegerile parlamentare, o dată fixă pentru alegerile europarlamentare, o dată fixă pentru alegerile prezidenţiale, pentru ca ziua alegerilor să nu mai fie la cheremul fiecărui guvern”.