Mai mulți diplomați americani protestează față de ordinul lui Trump privind imigrația

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai mulți diplomați americani protestează față de ordinul lui Trump privind imigrația

Externe 30 Ianuarie 2017 / 21:29 466 accesări

Mai mulți diplomați americani au protestat oficial față de ordinul executiv semnat vineri de președintele Donald Trump care suspendă intrarea în Statele Unite a cetățenilor din unele țări musulmane și a refugiaților, a indicat luni Departamentul american de Stat, citat de AFP. În timp ce ministerul Afacerilor Externe se află în teorie sub drapelul administrației Trump, un număr nedeterminat dintre cadrele sale au utilizat un "canal" oficial, numit de "dizidență", pentru a contesta ordinul noului președinte, a precizat purtătorul de cuvânt al diplomației americane, Mark Toner.

"Știm de existența unui mesaj (transmis), prin canalul de dizidență, privind decretul intitulat "Protejarea națiunii împotriva intrării teroriștilor străini în Statele Unite", a explicat Toner, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat sub John Kerry și care asigură interimatul în așteptarea eventualei sosiri a secretarului de stat numit, Rex Tillerson.

Diplomatul american a amintit că această cale de contestare în cadrul ministerului reprezintă "de mai mult timp un vehicul oficial care permite angajaților Departamentului de Stat să-și exprime opiniile și perspectivele alternative asupra problemelor de politică externă". El nu a dat detalii despre conținutul respectivului text, nici legate de numărul diplomaților care îl susțin sau care l-au semnat.

Acest canal de comunicare a fost activat în iunie, atunci când circa cincizeci de diplomați au solicitat ca Statele Unite să lovească militar regimul sirian, o critică severă la adresa administrației de la acea vreme, condusă de Barack Obama, care nu dorea să intervină în Siria.

Dar o contestare venind din Departamentul de Stat la zece zile după învestitura președintelui SUA pare fără precedent, notează AFP.

Acest "canal dizident" este "un proces important căruia secretarul de Stat interimar (Thomas Shannon) și Departamentul de Stat în ansamblul său îi acordă o mare valoare și îl respectă", a insistat Toner.

Numeroși înalți diplomați care ocupau posturi "politice" sub administrația Obama au plecat în ultimele zile, dar mulți, inclusiv directori din eșaloanele medii, au rămas integrați în cadrul Afacerilor Externe.

În "furtuna" de după decizia sa de închide granițele pentru cetățenii a șapte țări musulmane, Donald Trump a apărat luni inițiativa sa, denunțată de numeroși șefi de stat și de o parte a mediului de afaceri.

Noul lider de la Casa Albă, Donald Trump, a semnat vineri un ordin executiv prin care se interzice intrarea pe teritoriul SUA a cetățenilor din șapte state majoritar musulmane — Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen—, declanșând un val de critici și de proteste pe plan intern și internațional.



12