Mai mulţi funcţionari publici britanici au salariul mai mare ca al premierului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai mulţi funcţionari publici britanici au salariul mai mare ca al premierului

Externe 02 Iunie 2010 / 00:00 395 accesări

Guvernul britanic a publicat o listă cu funcţionarii publici care au un salariu mai mare decât premierul David Cameron. Guvernul a publicat o listă cu funcţionarii care câştigă peste 150.000 de lire sterline, mai mult decât premierul. Pe primul loc este directorul executiv al Biroului pentru Comerţ, John Fingleton, al cărui venit anual este 279.999 lire sterline, unul dintre cele 23 de salarii de peste 200.000 de lire sterline. Printre cei cu cele mai mari salarii sunt David Nicholson, directorul executiv al Serviciului de Asigurări Medicale, cu până la 259.999 lire sterline şi Joe Harley, director la Departamentul pentru Muncă şi Pensii, cu 249.999 lire sterline. Şeful Statului Major, Sir Jock Stirrup, primeşte 244.999 lire sterline pe an - una dintre cele 28 de persoane din Ministerul Apărării plătite mai bine decât premierul. Detaliile au fost făcute publice după ce premierul David Cameron a promis că populaţia va avea un mai mare acces la informaţiile oficiale.

Cameron câştigă 142.500 de lire sterline pe an, după ce a decis să-şi reducă salariul cu 5% după ce a preluat postul. Până în septembrie, ministerele vor publica şi salariile şi beneficiile celor care câştigă 58.200 de lire sterline sau mai mult, aceeaşi mişcare urmând să fie făcută şi de consiliile locale. Grupurile de presiune au salutat dezvăluirea acestor date.



12