Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa funcţionează cu două linii de gardă, tocmai pentru a fi prevenite situaţiile limită, când bolnavii ajunşi în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) erau nevoiţi să aştepte ore bune sosirea unui medic de gardă (el fiind pe secţie, în operaţie), a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (instituţie care administrează SCJU), Nicuşor Constantinescu. Oficialul s-a arătat extrem de încântat de noul sistem, evitându-se astfel situaţiile critică, când minutele de aşteptare pentru bolnavi erau fără „sfârşit”, când de tot acest interval de timp ar fi putut să depindă viaţa bolnavilor ajunşi în UPU. Constantinescu a explicat că nu se mai putea desfăşura activitatea aşa şi că lucrurile ar fi trebuit puse la punct de mai mult timp, în ciuda tuturor discuţiilor contradictorii ivite cu unii medici. „Împreună cu managerul spitalului, dr. Căpăţână şi Consiliul de Administraţie am reuşit să dublăm linia de gardă din spital şi să avem decontare pe UPU, pentru că există un buget separat. Veneau pacienţii în UPU şi aflau că medicul de gardă e în operaţie. Ne-a fost greu, dar am reuşit să obţinem linii de gardă pentru specialităţile vitale”, a declarat Nicuşor Constantinescu. SCJU are de vineri cea mai mare UPU din ţară, condiţiile de acordare a asistenţei medicale fiind de nivel european, fapt apreciat atât de ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, cât şi de subsecretarul de stat în minister, dr. Raed Arafat, prezenţi la inaugurarea UPU Constanţa. Dr. Arafat a anunţat că, în următoarea perioadă vor fi aduse unele aparate necesare UPU. Cât priveşte personalul, în prezent sunt în pregătire mai mulţi rezidenţi în medicină de urgenţă, şi deficitul de cadre de specialitate fiind la un pas de a fi rezolvat.