Mai mulți morți, în urma unui atac aerian asupra unui spital din Yemen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai mulți morți, în urma unui atac aerian asupra unui spital din Yemen

Externe 16 August 2016 / 12:09 451 accesări

Un atac aerian al coaliției coordonate de Arabia Saudită a lovit un spital operat de organizația umanitară Medici fără Frontiere (MSF) în nordul Yemenului, în urma căruia au decedat cel puțin 11 persoane, iar 19 au fost rănite, transmite Reuters online.

"Locația spitalului era bine cunoscută, iar coordonatele GPS ale spitalului au fost, în mod repetat, împărtășite cu toate părțile implicate în conflict, inclusiv coaliția coordonată de Arabia Saudită," se afirmă într-un comunicat al organizației.

"Acesta este cel de-al patrulea atac împotriva unui centru al MSF în mai puțin de 12 luni," se mai precizează în comunicat.

Printre victime se numără și un membru al organizației umanitare.

Un martor, aflat în apropierea locului unde a avut loc atacul din districtul Abs al provinciei Hajja, a declarat pentru Reuters că medicii nu au putut evacua imediat răniții deoarece avioanele de luptă au continuat să zboare deasupra zonei, iar echipajele de intervenție s-au temut că ar putea urma mai multe atacuri.

Atacurile aeriene au provocat numeroase victime din rândul populației civile în Yemen, după ce, în martie 2015, o coaliție de state arabe coordonate de Arabia Saudită a început operațiunile militare împotriva rebelilor houthi, care sunt sprijiniți de Iran.

Taguri articol


12