Mai mulți tineri din Constanța, lăsați de jandarmi fără jointuri!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai mulți tineri din Constanța, lăsați de jandarmi fără jointuri!

Eveniment 23 Octombrie 2017 / 14:22 551 accesări

O nouă operaţiune anti-drog a fost desfăşurată de jandarmii constănțeni. Astfel, în perioada 20 - 22 octombrie, jandarmii Grupării Mobile Constanţa care se aflau în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în municipiul reședință de județ au surprins pe străzile Unirii şi Traian şapte persoane cu vârste cuprinse între 18 și 31 ani, care-şi confecţionau ţigarete artificiale (jointuri). Asupra acestora, jandarmii au mai găsit 22 pliculeţe autosigilante transparente cu fragmente vegetale de culoare verde. Pliculeţele autosigilante şi jointurile găsite asupra lor au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa în vederea continuării cercetărilor. Tot jandarmii au surprins în Constanţa patru persoane care doreau să vândă, fără să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, pachete de ţigări netimbrate. Concret, la finele săptămânii trecute, două echipaje de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile au desfăşurat două acţiuni punctuale în zonele Gară Constanţa şi Tomis III, unde au surprins patru persoane, cu vârste cuprinse între 48 și 53 de ani, în timp ce încercau să vândă cetăţenilor din zonă 153 pachete de ţigări netimbrate (3.060 ţigarete), fără timbre accizabile, inscripţionate „Rothmans”, „Marlboro” „Ashima”, „Compliment”, „Fast” şi „Winston”. Pe numele celor patru persoane au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Actele de constatare şi pachetele de ţigări vor fi predate Inspectoratului de Poliție al Județului Constanţa, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.



12