Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore au acționat în teren peste 16.700 de polițiști, pompieri, jandarmi și militari ai Ministerului Apărării Naționale. Echipele de intervenţie au ajutat 948 de persoane aflate în situații critice și 94 care aveau urgențe medicale, majoritatea bătrâni, gravide sau copii în stare gravă, iar 600 de autovehicule rămase înzăpezite și în care se aflau 1.194 de persoane au fost deblocate. Unele dintre aceste persoane și-au continuat drumul, iar altele au fost transportate în spații de cazare amenajate de autorități. Două femei cu probleme medicale grave au decedat luni, echipajele de pe ambulanță nemaiputând să le salveze viața. Aproape 60 de localităţi din judeţul Brăila nu sunt alimentate cu apă, iar alte 65 din Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Neamț și Tulcea nu au energie electrică, echipele de la Electrica intervenind pentru remedierea defecţiunilor. Judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila au fost luni, până la ora 13.00, sub cod roşu de ninsoare şi vânt. Ulterior, până la ora 18.00, cele trei judeţe, precum şi Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, Prahova şi Tulcea au fost sub avertizare cod portocaliu.