Noul ministrul al Administraţiei şi Internelor (MAI), Mircea Duşa şi ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, au discutat, ieri, cu şefii structurilor centrale din MAI. Ministrul Mircea Duşa a declarat că are o misiune dificilă şi că va analiza cu şefii structurilor toate problemele. Duşa a spus că membrii comisiei constituite pentru reactualizarea listei electorale vor lucra strict pe lege şi vor face propuneri conform prevederilor Legii referendumului şi a cerinţelor Curţii Constituţionale. În altă ordine de idei, ministrul Internelor a anunţat marţi că a dispus plata drepturilor de echipament restante pentru anul 2011 pentru toţi angajaţii instituţiei. „Pentru anul trecut au fost plătite 60% din drepturile pe care lucrătorii ministerului le au şi am dispus plata diferenţei de 40%, aşa că datoriile ministerului faţă de lucrătorii acestuia vor fi plătite până la sfârşitul lunii integral, urmând să fac demersuri ca să-şi primească drepturile şi pentru 2012”, a declarat Duşa. Mircea Duşa şi Radu Stroe au fost propuşi de premierul Victor Ponta să îi înlocuiască în funcţii pe Ioan Rus şi Victor Paul Dobre, care şi-au anunţat, luni, demisiile din funcţii. Mircea Duşa şi Radu Stroe au depus, luni seară, jurământul de învestitură în faţa preşedintelui interimar al României, Crin Antonescu. (R.N.)