Mai puţine credite şi mai multe economii la bănci în 2009?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai puţine credite şi mai multe economii la bănci în 2009?

Economie 19 Noiembrie 2008 / 00:00 558 accesări

Românii se vor împrumuta mai puţin la bănci în 2009, urmînd ca accentul să fie pus pe economisire, este de părere economistul şef al BCR, Lucian Anghel. “Cred că 2009 va fi anul economisirii şi mai puţin al creditului, dacă ţinem cont că, pe primele nouă luni ale anului în curs, creditele au crescut cu 34%, iar depozitele, cu 13%. Cred că, în 2009, creditul va creşte cu 15%, iar depozitele vor creşte cu acelaşi ritm, asta şi pentru că raportul se va echilibra, în contextul în care băncile vor apela la depozite pentru a da credite”, a explicat Anghel. Acesta a precizat că raportul dintre credite şi depozite este de 130% şi că împrumuturile în lei au ajuns la 20 miliarde lei pe primele nouă luni, iar depozitele, la 8 - 9 miliarde lei, în timp ce creditele în valută au ajuns la echivalentul a 30 miliarde lei, iar depozitele, la 9 miliarde lei. “Cred că va continua creditarea în lei, deoarece reducerea rezervelor minime, de exemplu, va aduce în piaţă 7 - 8 miliarde lei prin multiplicare, care vor merge către credite în lei. Deci, iată că nu există o criză de lichiditate pe piaţă. La valută vor apărea problemele, pentru că resursele financiare externe sînt greu de găsit\', a spus economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru. Şi directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată, Lucian Voinea, confirmă că România se confruntă cu prima criză de supra-consum, în condiţiile în care banii au devenit prea scumpi. “Cred că situaţia noastră s-a datorat fundamentelor greşite ale creşterii economice. În ceea ce priveşte băncile, constatăm că riscul valutar este la client, riscul de dobîndă este tot la el, iar la bănci, riscul de management este nu prea performant”, a concluzionat Voinea.

Taguri articol


12