Mai puţine infecţii respiratorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai puţine infecţii respiratorii

Sănătate 01 Februarie 2010 / 00:00 373 accesări

În săptămâna 18-24 ianuarie, în România au fost înregistrate peste 83.000 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, gripă şi pneumonii, un număr cu 5,3% mai mic decât cel din săptămâna precedentă, potrivit Centrului pentru prevenţia şi controlul bolilor transmisibile (CPCBT). Cele mai multe cazuri, peste 67.000, au fost infecţii acute ale căilor respiratorii superioare. În acelaşi interval au fost înregistrate aproape 16.000 de pneumonii şi 247 de cazuri clinice de gripă, dintre care 150 au necesitat internarea. Potrivit Centrului pentru prevenţia şi controlul bolilor transmisibile (CPCBT), până în prezent au fost vaccinate împotriva gripei sezoniere 887.170 persoane, cele mai multe, peste 80%, fiind persoane cu vârsta de peste 65 de ani. În săptămâna 11-17 ianuarie, CPCBT raportase peste 88.000 de cazuri de infecţii respiratorii - în jur de 69.000 infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, 18.500 pneumonii şi 579 cazuri de gripă.



Ştiri recomandate

12