Şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul (DRP), Valentin Iliescu, le-a transmis secretarilor de stat că Guvernul doreşte reducerea numărului de ordonanţe de urgenţă şi a solicitat să fie respectate prevederile constituţionale pentru emiterea unor astfel de acte normative. Şeful DRP a avut, ieri, la Palatul Victoria, o primă întâlnire de lucru, de la preluarea funcţiei, cu secretarii de stat care răspund de relaţia cu Parlamentul în ministere. Scopul întânirii a fost optimizarea relaţiilor constituţionale dintre Guvern şi Parlament, iar în cadrul şedinţei, Valentin Iliescu a ridicat problema ordonanţelor de urgenţă şi le-a atras atenţia secretarilor de stat că acestea pot fi adoptate numai în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, doar în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată.