Mai puţine ore de curs pentru directori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Rugi ascultate

Mai puţine ore de curs pentru directori

Social 05 Ianuarie 2013 / 00:00 581 accesări

Funcţia de director al unei unităţi de învăţământ presupune zeci de drumuri, zilnic, pentru rezolvarea diferitelor probleme de natură managerială ale grădiniţei/şcolii/liceului respectiv (plata facturilor, discuţii cu firmele angajate pentru diferite lucrări, drumuri la inspectoratele şcolare, la primării, etc.). Prin urmare, este uşor de presupus că un director nu are, efectiv, timp pentru a-şi efectua norma didactică de opt ore de curs pe zi. Dacă managerii şcolilor şi liceelor erau degrevaţi (scutiţi) de norma didactică, nu acelaşi lucru se putea spune şi despre directorii grădiniţelor. Din punctul de vedere al fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, directorii grădiniţelor ar avea mai puţin de lucru în calitate de manageri. Din fericire, situaţia se schimbă, începând cu acest an. Aşa cum a promis încă din toamna anului 2012, fostul ministru de resort, Ecaterina Andronescu, a semnat pe vremea când era încă în funcţie, un ordin (publicat recent în Monitorul Oficial) potrivit căruia directorii grădiniţelor sunt degrevaţi, parţial, de norma didactică. Actul normativ prevede că directorii grădiniţelor cu personalitate juridică sunt degrevaţi parţial de norma didactică şi vor efectua 2 - 4 ore pe săptămână în cadrul obligaţiei didactice de predare, conform specializărilor înscrise pe diploma de studii. În cazul directorilor care sunt absolvenţi ai liceelor pedagogice, ai şcolilor postliceale sau ai specializării „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”, cele 2 - 4 ore pe săptămână vor presupune activităţi specifice funcţiei de metodist al inspectoratului şcolar sau celei de profesor-metodist, respectiv formator în casele corpului didactic.



12