Mai puţine posturi la Ministerul Transporturilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai puţine posturi la Ministerul Transporturilor

Social 30 Iulie 2013 / 00:00 453 accesări

Numărul posturilor ocupate în Ministerul Transporturilor (MT) şi instituţiile publice din subordinea acestuia va fi redus cu 4%, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, potrivit unui proiect de Hotărâre supus dezbaterii publice pe site-ul MT. Prin actul normativ propus se are în vedere modificarea numărului de posturi în cadrul Ministerului Transporturilor prin reducerea posturilor vacante, cu excepţia celor prevăzute de ordonanţă, şi a 4% din numărul posturilor ocupate la nivelul ministerului şi a instituţiilor publice din subordine şi se actualizează prevederile care nu mai erau în concordanţă cu noul cadru legislativ în domeniul reţelei medicale din transporturi. Potrivit expunerii de motive, în aparatul Ministerului Transporturilor, din 485 de posturi aprobate prin HG nr. 24/2013, s-au redus 20 de posturi vacante şi două posturi ocupate existente la data intrării în vigoare a OUG nr. 77/2013, rezultând un număr final de 463 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. Nu au fost reduse din aparatul ministerului trei posturi prevăzute la cabinetele demnitarilor, conform art. 1, alin. 2, lit. f), 27 de posturi prevăzute în cadrul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial şi Transport, conform prevederilor art. 1, alin. 2, lit. l), zece posturi de conducere conform prevederilor art. 1, alin. 2, lit. g) şi zece posturi vacante pentru care au fost începute procedurile de ocupare până la data intrării în vigoare a OUG nr. 77/2013, conform art. 1, alin. 2, lit. c). La instituţiile publice din subordinea ministerului, finanţate de la bugetul de stat, din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, din totalul de 3.312 posturi aprobate, s-au redus 194 de posturi vacante şi 126 de posturi ocupate, rezultând 2.992 de posturi, care vor fi cuprinse în noile structuri organizatorice. La instituţiile respective nu au fost reduse 325 de posturi, conform excepţiilor prevăzute de OUG nr. 77/2013 (posturi unice, posturi pentru care au fost declanşate proceduri de ocupare, posturi de conducere).



12