Compania Naţională Poşta Română (CNPR) avea la 30 septembrie, 33.151 de angajaţi, în scădere cu 7,4% faţă de sfârşitul anului 2011. Potrivit reprezentanţilor companiei, până la finele acestui an nu sunt planificate alte reduceri colective sau salariale. „La sfârşitul lunii iunie a acestui an, CNPR a finalizat procesul de restructurare a personalului angajat, conducerea companiei anunţând că, până la sfârşitul anului 2012, nu va face concedieri colective şi reduceri salariale”, au declarat reprezentanţii companiei. În ceea ce priveşte investiţiile, reprezentanţii Poştei Române susţin că măsurile de redresare financiară a companiei au impus reducerea acestora. Astfel, în materie de investiţii, priorităţile sunt centrate pe realizarea lucrărilor de consolidare, reparaţii şi modernizare a unor clădiri ale companiei şi pe reabilitarea termică a unora dintre unităţi, au precizat reprezentanţii companiei. În ceea ce priveşte privatizarea CNPR, reprezentanţii companiei au spus că există companii poştale internaţionale interesate să intre în acţionariatul Poştei Române. „Conducerea CNPR a participat, în cadrul Congresului Uniunii Poştale Universale, la mai multe întâlniri cu diferite administraţii poştale internaţionale, care ar putea fi interesate să se alăture acţionariatului Poşta Română”, au declarat reprezentanţii companiei, fără să menţioneze numele administraţiilor poştale internaţionale care şi-au exprimat o astfel de intenţie.