România va participa în continuare cu unităţi şi militari în teatrele de operaţiuni din Afganistan, însă, începând de anul viitor, numărul acestora va scădea semnificativ, a declarat, luni, ministrul Apărării, Mircea Duşa. „Conform planificării NATO, vom asigura în continuare unităţi şi militari români pentru îndeplinirea misiunilor în Afganistan, dar sigur, începând din anul 2014, cu o reducere semnificativă. De altfel, şi în acest an am redus efectivele. Dacă la începutul de an aveam un anumit număr de militari, în semestrul II avem cu 300 de militari mai puţin. Probabil, în prima parte a anului viitor vom avea o mie de militari, dar asta vom şti mai exact după ce se realizează planificarea NATO la nivelul forţelor NATO şi al forţelor internaţionale care acţionează în Afgansitan“, a declarat Duşa. Acesta a adăugat că militarii români se pregătesc în continuare în cazărmi din ţară, pentru a pleca în teatrul de operaţiuni din Afganistan în ianuarie anul viitor, în condiţiile în care există un proces de rotire a militarilor din şase în şase luni. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a participat, luni, la deschiderea anului şcolar la liceul militar „Dimitrie Cantemir“ din Breaza, judeţul Prahova.