Propunerile pentru pensionare pe caz de invaliditate înregistrate în primele trei luni ale acestui an sunt în scădere cu peste 4.900 faţă de aceeaşi perioadă din 2009, la nivelul serviciilor teritoriale de expertiză medicală fiind înregistrate, până în martie, 19.270 de cazuri. Din numărul total de propuneri pentru pensionare de invaliditate, înregistrate la serviciile de expertiză medicală a capacităţii de muncă, 16.561 au fost aprobate şi 2.709 respinse. „Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009, s-au înregistrat cu 4.920 (23%) mai puţine cazuri. Au fost revizuiţi periodic 180.245 de pensionari de invaliditate: depensionaţi - 953, amelioraţi - 3.369, menţinuţi în grad de invaliditate - 178.339”, au precizat reprezentanţii Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.