Cifra de afaceri din industria constănţeană a crescut cu aproape 42%, în primele cinci luni din 2011, comparativ cu perioada similară din 2010. În acelaşi timp, numărul angajaţilor din judeţ a crescut, cot la cot cu preţurile de consum, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS). Salariile, pe de altă parte, au scăzut cu peste 9%, dacă luăm în calcul rata inflaţiei.
• În mai, în judeţul Constanţa erau 177.000 de salariaţi, cu 931 de persoane peste nivelul din aprilie, dar cu 4.707 sub cel din mai 2010. Salariul mediu brut a fost de 1.905 lei, în timp ce câştigul net s-a ridicat la 1.380 lei, cu 1,1, respectiv 1,8% sub nivelul din mai 2010. Ajustate la inflaţie, salariile constănţenilor au scăzut cu 9,3%.
• Peste 11.500 de constănţeni erau şomeri, la finele lui mai, în scădere cu 2.529 faţă de aprilie şi cu circa 8.020 faţă de mai 2010. Astfel, rata şomajului a fost de 3,6%, faţă de 6,2% în aceeaşi lună din 2010.
• În primele cinci luni din an, numărul turiştilor sosiţi pe litoral a fost de 85.093, faţă de 99.330 în 2010. Numărul înnoptărilor a scăzut de la 277.500, la 239.300.
• În mai, preţurile de consum au fost cu circa 3% mai mari decât în decembrie 2010. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,30%, cele nealimentare cu 2,66%, iar serviciile s-au ieftinit cu 0,48%. Rata medie lunară a inflaţiei a fost de 0,6%, în intervalul ianuarie - mai.
• Producţia industrială din Constanţa a crescut cu 7,3%, în timp ce cifra de afaceri din industrie a urcat cu 41,9%.
• Agenţii economici locali au exportat, în primele trei luni ale anului, mărfuri de 591 milioane euro şi au importat produse în valoare de 771,1 milioane euro. Faţă de perioada similară din 2010, exporturile au crescut cu 50%, iar importurile, cu 37,3%.
• În trimestrul I, traficul de mărfuri prin portul Constanţa a fost de 8,6 milioane tone, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, mărfurile tranzitate au însumat 2,4 milioane tone, în creştere cu 14,6% faţă de trimestrul I din 2010.
• În primele trei luni din 2011, în Constanţa s-au construit 417 locuinţe, cu 37 mai puţine faţă de anul trecut.