Decizia conducerii Ministerului Educaţiei de a introduce, începând cu anul viitor, Bacalaureatul profesional, nu mulţumeşte, pe deplin, o parte din reprezentanţii universităţilor particulare din ţară. Preşedintele Uniunii Universităţilor Private Acreditate din România (UUPAR), Aurel Ardelean, a declarat că introducerea Bac-ului profesional este un progres care nu satisface pe deplin mediul academic pentru că reduce considerabil accesul în învăţământul superior al absolvenţilor. „Apreciem acest demers pe care Senatul l-a aprobat în cadrul Comisiei de Educaţie, dar nu ne satisface pe deplin întrucât bacalaureatul profesional reduce accesul spre bacalaureatul naţional. Absolvenţii vor trebui să parcurgă o perioadă de examene, de diferenţe. Este necesar ca un număr mai mare de elevi cuprinşi în bacalaureatul profesional să poată să aibă acces spre învăţământul academic, asta ar fi o soluţie mult mai realistă”, a declarat Ardelean. Preşedintele UUPAR spune că forma adoptată de Senat „mai are nevoie de corecţii” întrucât „piaţa muncii nu ar putea prelua numărul mare de absolvenţi ai liceelor cu statut de şcoli profesionale”, iar învăţământul superior le-ar oferi unora dintre ei şansa să se reprofileze.
STUDENŢI MAI PUŢINI, ANGAJAŢI MAI MULŢI Nu de aceeaşi părere este rectorul Universităţii „Andrei Şaguna”, prof. univ. dr. Aurel Papari. „În mod evident, Bacalaureatul profesional va reduce numărul de studenţi cu aproape 10%, din estimările făcute de noi. Dar trebuie să ne gândim la însănătoşirea societăţii, iar acest examen este benefic, pentru că vor exista mai puţini absolvenţi de liceu cu o situaţie incertă la finalizarea cursurilor liceale”, a spus prof. univ. dr. Papari. El a explicat că Bac-ul profesional oferă absolvenţilor de liceu posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă, ceea ce înseamnă că, în loc să îngroaşe rândurile şomerilor şi să devină o cheltuială în plus pentru bugetul de stat, tinerii vor deveni membri activi ai societăţii. „În acest fel, societatea va fi echilibrată şi sănătoasă”, a adăugat rectorul universităţii constănţene. Reamintim că, miercuri, Comisia de Educaţie din Senat a aprobat introducerea în Legea Educaţiei a unui amendament care prevede opţiunea Bacalaureatului profesional. Potrivit ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, bacalaureatul profesional are comun cu bacalaureatul naţional probele de competenţă, apoi cei care optează pentru această variantă trebuie să susţină un proiect, o probă practică şi un examen scris la educaţia antreprenorială, care este comună tuturor liceenilor.