Potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, numărul persoanelor care şi-au petrecut sărbătorile de Paşte într-o structură de primire turistică omologată din ţară s-a redus cu aproape 25% în acest an, la circa 37.500, iar preţul mediu achitat de un turist a scăzut cu peste 20%. „Din datele centralizate de către Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a rezultat că, anul acesta, circa 37.500 de români şi-au petrecut sărbătorile de Paşte într-o structură de primire turistică omologată din România şi au cheltuit numai pentru servicii turistice aprox. 15,18 milioane lei. Astfel, preţul unui sejur achitat de un turist român a fost, în medie, de 405 lei”, se arată într-un comunicat al federaţiei. Anul trecut au fost înregistraţi 48.500 turişti, iar cheltuielile totale au fost de 25,12 milioane lei, rezultând o medie de 518 lei pentru fiecare turist. Primul loc în topul preferinţelor românilor privind petrecerea sărbătorilor pascale a fost ocupat şi anul acesta de pensiunile rurale, unde au fost înregistrate 18.000 de cazări oficiale. Alte câteva mii de turişti au ales să-şi petreacă sărbătorile în pensiuni neclasificate, adică la „negru”. De asemenea, în comunicat se mai arată că litoralul nu este o destinaţie tradiţională atractivă pentru petrecerea sărbătorilor pascale. „După experienţa nefericită de anul trecut, când la mare au fost pregătite pentru turişti peste 3.000 de locuri de cazare încălzite, dintre care s-au rezervat numai 800, anul acesta, hotelierii de pe litoral au fost mai rezervaţi şi de aceea s-au făcut rezervări numai pentru 500 de turişti. Anul acesta, aprox. 1.500 de turişti, în special pescari pasionaţi şi iubitori de peisaje inedite, şi-au petrecut Paştele în pensiunile şi hotelurile din Delta Dunării. Mai trebuie precizat că aprox. 8.000 de turişti şi-au petrecut Paştele în diferite staţiuni balneoclimatice, unde ofertele au avut cele mai mici tarife”, se menţionează în comunicat. Scăderea numărului de turişti a fost determinată de numărul redus de zile libere, promovarea modestă a destinaţiilor de petrecere a sărbătorilor pascale şi de efectele crizei economice, notează FPTR. Contactată telefonic, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Corina Martin, a declarat că cifrele prezentate de FPTR privind litoralul sunt eronate, deoarece nimeni în acest moment nu poate să facă o statistică, întrucât nu s-au făcut raportări de la hotelieri.