Un manager al unei companii de construcţii din oraşul francez Toulouse riscă o condamnare la închisoare după ce a furat 260.000 de euro din banii firmei, pe care apoi i-a cheltuit pentru a întreţine o prostituată bulgăroaică de care s-a îndrăgostit. Timp de doi ani, din august 2007 şi până în iunie 2009, managerul companiei de construcţii din regiunea Toulouse a transferat din conturile firmei în cele personale mai multe sume mari de bani, spunându-i directorului băncii că soţia sa nu trebuie să afle despre aceste operaţiuni. Acesta, un om cu reputaţie şi carieră, a acceptat să păstreze confidenţialitate totală asupra transferurilor. Francezul, în vârstă de 46 de ani, cheltuia însă banii cu o prostituată de origine bulgară pe care a întâlnit-o pe stradă. El a folosit banii pentru a-i plăti acesteia chiria la un apartament, pentru a-i plăti călătoriile spre Bulgaria natală şi pe mai multe cadouri scumpe, totul până când Garda Financiară a interceptat o retragere de 100.000 de euro de la un birou Western Union din Bulgaria. Poliţiştii au decis atunci să-i pună sub urmărire atât pe managerul francez cât şi pe şeful băncii, cercetaţi acum pentru spălare de bani şi fraudă. Bancherul le-a declarat judecătorilor că nu avea idee de unde proveneau banii. Managerul însă a declarat că a fost şantajat cu ajutorul unor fotografii compromiţătoare, în timp ce avocatul său a declarat că bărbatul a fost prins în capcană după ce s-a îndrăgostit de prostituata bulgară. În procesul în care managerul va fi judecat, procurorii cer condamnarea acestuia la 15 luni de închisoare.