Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a susţinut, vineri, că forma actuală a proiectului noului Cod Rutier este foarte bună, însă parlamentarii vor decide ce vor face mai departe. „Parlamentul este suveran. El poate să accepte, să mărească ori să crească amenzile sau timpul de reţinere a carnetului. Eu mi-am spus punctul de vedere ca ministru al Afacerilor Interne, Guvernul şi-a spus punctul de vedere prin proiectul de lege, mai departe depinde de Parlament. Aşa este OK cum am propus noi, dar alţii decid“, a declarat Radu Stroe, vineri, la Parlament. Stroe a spus că şi-ar dori ca MAI să colecteze bani din plata amenzilor, dar acest lucru nu va fi posibil până când Legea Finanţelor Publice nu va fi modificată. „Aş dori să obţinem (mai mulţi bani pentru MAI - n.r.) din amenzi, dar din asta nu se rezolvă problemele financiare ale ministerului. Tare mi-aş fi dorit să obţinem (bani - n.r.) din amenzi, dar pentru asta este necesară raţiune politică la cel mai înalt nivel, este vorba despre Legea Finanţelor Publice. În momentul când vom reuşi să umblăm la Legea 500, vom vedea dacă putem să obţinem venituri direct la MAI din operaţiunile pe care noi le facem“, a adăugat Stroe. Şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, cms. şef Lucian Diniţă, a declarat, vineri, că peste două săptămâni se va întâlni cu parlamentarii pentru a discuta despre noul Cod Rutier.