Maia Morgenstern, Paula Chirilă, Proconsul şi ROA, la Festivalul Verii 2016!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Maia Morgenstern, Paula Chirilă, Proconsul şi ROA, la Festivalul Verii 2016!

Cultură 26 Iulie 2016 / 16:24 1267 accesări

Festivalul Verii 2016 - Carusel COOLtural şi Primăria Municipiului Constanţa vă invită vineri, 29 iulie, la „Nimic nu-mi scapă“, cu Paula Chirilă cap de afiş. Produsul aparţine Companiei de teatru Caravan Art şi este o comedie savuroasă despre iubire şi disimulare, adaptată după piesa „Încurcă lume“ de A.D. Herz. Situaţiile conflictuale artificiale şi intrigile-surpriză, în combinaţie cu interpretarea ireproşabilă a actorilor - Aniela Petreanu, Paula Chirilă, Andra Stoicescu, Claudiu Maier, Gabriel Răuţă şi Cristi Toma -, fac din spectacol un adevărat festin umoristic, savurat din plin de public. Adăugăm un limbaj viu, inteligent, spumos, regia semnată de Mihai Baranga şi avem un spectacol de comedie de marcă.

După teatru, Publika va încheia seara de vineri, la Mamaia. Băieţii au fost aleşi de Bono să cânte la o petrecere privată a supergrupului U2, iar acum trei ani au cântat în deschidere la Steve Vai.

Sâmbătă, 30 iulie, publicul va afla ce înseamnă să fii „Între ciocan şi nicovală“, alături de Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, în regia maestrului Horaţiu Mălăele. Spectacolul aparţine Teatrului Municipal „Ariel“ din Râmnicu Vâlcea, iar excelenta comedie îi are în distribuţie pe Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Dan Constantin, Gabriel Popescu. Traducerea: Simeon Lăzăreanu. Scenografia: Maria Miu. Asist. scenografie: Diana Slav. Muzica: George Marcu.

Seara va fi încheiată de celebra trupă Proconsul.

Duminica de 31 iulie este dedicată integral muzicii de cea mai bună calitate. Trupa Basska, un melanj de opt coseuri muzicali în stil ska, reggae, hip-hop, drum'n'bass și rock, vine să spună o poveste inspirată, tânără şi de neratat. The Kryptonite Sparks este un „power-trio incandescent, o combinaţie eterogenă de hard rock, alternative, blues, funk şi avant-prog. Recreează aroma britanică a anilor `70, condimentată de groove; un melanj de modernism şi simbolism extras din subcultura indie, cu aftertaste picant de avangardă. Pot conţine urme de pop!“, sună prezentarea trupei de pe metalhead.ro. Şi nu doar pentru cunoscători, Rise of Artificial - ROA, cu un sound inconfundabil şi piese extrem de cunoscute publicului de toate vârstele, va încheia seara de 31 iulie!

Festivalul Verii - Carusel COOLtural este un eveniment susţinut de Primăria Municipiului Constanţa şi sprijinit de Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Constanţa. Se va desfăşura în fiecare weekend (în anumite săptămâni şi joi), în Piaţeta Casino din Mamaia, până pe 4



12