Actriţa Maia Morgenstern şi cîntăreaţa Margareta Pâslaru au împărţit, zilele trecute, ajutoare în valoare de 6.000 de lei familiilor nevoiaşe, în spectacolul intitulat ''Eleganţă, Ordine şi Umanitate'', organizat în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi asociaţia ''Hrăniţi copiii''. În cadrul evenimentului, 60 de cadre din Poliţia Capitalei, IGP, Jandarmerie şi studenţi ai Academiei de Poliţiei, au defilat în faţa celor prezenţi. Vedeta paradei a fost sportiva Elisabeta Lipă, care s-a prezentat audienţei într-o ipostază inedită, în… uniformă de chestor, gradul în care a fost înaintată în urmă cu ceva timp.
Show-ul, care a fost unul caritabil, a adus ajutoare în valoare de 6.000 de lei, ce au fost donate familiilor nevoiaşe. Acestea au fost înmînate şi de cîteva vedete, printre care s-au numărat Maia Morgenstern şi Margareta Pâslaru.