Mai-marii democraţilor americani, la ceas de taină

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mai-marii democraţilor americani, la ceas de taină

Externe 01 August 2013 / 00:00 295 accesări

Vicepreşedintele american Joe Biden şi fostul secretar de Stat Hillary Clinton, amândoi posibili candidaţi la succesiunea lui Barack Obama peste trei ani, au luat micul dejun împreună marţi, a anunţat Biroul vicepreşedintelui american. Întâlnirea, după o zi de la un prânz Clinton - Obama, a avut loc la Observatorul Naval din Washington, reşedinţa oficială a numărului 2 al Executivului. Meniul a cuprins ouă-jumări, roşii coapte, avocado, curcan şi pâine integrală prăjită, potrivit unui oficial din cadrul Biroului vicepreşedintelui, care a încercat să ofere cât mai multe detalii neinteresante decât să dea amănunte despre conţinutul conversaţiei celor doi.

Hillary Clinton, care a părăsit şefia diplomaţiei americane la 1 februarie, a dejunat luni la Casa Albă cu Obama, o întâlnire plasată sub semnul prieteniei, potrivit lui Josh Earnest, un adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe. Şi el a păstrat tăcerea asupra subiectelor abordate de cei doi foşti rivali în alegerile primare democrate pentru Preşedinţie din 2008. Însă toată lumea se gândeşte la alegerile din 2016, în contextul în care Constituţia americană limitează la două numărul de mandate prezidenţiale. Va candida Hillary Clinton, înfrântă în 2008, pentru o nouă învestitură din partea partidului? Sondajele actuale îi sunt favorabile, iar grupuri de susţinere a unei eventuale candidaturi s-au format deja, deşi Hillary Clinton nu şi-a dezvăluit încă intenţiile. Joe Biden a lăsat şi el deschisă posibilitatea să candideze. Va avea vârsta de 73 de ani la momentul alegerilor prezidenţiale de la începutul lui noiembrie 2016, iar Hillary Clinton - 69 de ani.

Taguri articol


12