Pentru că numărul deplasărilor oficiale s-a înmulțit în ultimii ani, mai-marii statului au ajuns la concluzia că ar fi bine să achiziționeze cel puțin un avion care să le asigure transportul. Premierul Victor Ponta a declarat că se va forma un grup comun alcătuit din reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Guvernului, Serviciului de Protecție și Pază (SPP) și de la Ministerul Apărării (MApN), grup care va analiza posibilitatea achiziționării unei aeronave. „Este demn pentru o țară și mai economic din punct de vedere financiar ca oficialii țării să poată circula cu o aeronavă oficială”, a spus primul-ministru. În ceea ce privește demnitatea unei țări, să zicem că se justifică achiziția unui avion. Însă, referitor la rentabilitatea economică, lucrurile nu sunt așa de simple cum par. Directorul comercial al Aeroportului Tuzla, Cristina Mitchievici, consideră că nu este mai ieftin să deții un avion decât să închiriezi unul. „Posesia unui avion presupune o mulțime de cheltuieli privind continuarea navigabilității, întreținere, salariile piloților, asigurare și hangarare, la care se adaugă și alte taxe. Nicidecum nu este mai ieftin să ai o aeronavă”, a spus Mitchievici.