Mâine și poimâine, Târg de joburi la Pavilionul Expozițional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mâine și poimâine, Târg de joburi la Pavilionul Expozițional

Social 12 Noiembrie 2014 / 00:00 1079 accesări

Tinerii aflați în căutarea unui job sunt așteptați la Târgul locurilor de muncă, ce se va desfășura atât mâine, cât și vineri, 14 noiembrie, între orele 10.00 și 16.00, la Pavilionul Expozițional din Constanța (bulevardul Mamaia nr. 331A). Pe parcursul celor două zile, pe lângă standurile angajatorilor, vor avea loc și seminarii. Târgul este organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), în cadrul proiectului “Garanții pentru TINEri!”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, implementat de CNIPMMR în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - lider de proiect, Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România și Blocul Național Sindical. Angajatorii constănțeni care au locuri de muncă disponibile se pot înscrie, până la 10 noiembrie, în vederea participării la târg. Până ieri, printre companiile care și-au confirmat participarea la târg se numără și Daewoo Mangalia Heavy Industries, RCS - RDS, Petroconst SĂ, Dobrogea Biscuit SRL, Arabesque SRL, Alsacian Group, Crucial Sistems & Services SRL. Standurile echipate corespunzător acestui eveniment sunt puse la dispoziția angajatorilor gratuit.



12