Majorarea salarilor, praf în ochii electoratului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Aprecieri:

Majorarea salarilor, praf în ochii electoratului

Politică 15 Martie 2012 / 00:00 320 accesări

Preşedintele Filialei Constanţa a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, a declarat că decizia de majorare a salariilor bugetarilor „are un scop pur electoral, deoarece nu sunt compensate pierderile salariale de care s-au „bucurat bugetarii în 2010, inflaţia erodând mare parte din puterea de cumpărare”. La rândul său, deputatul de Constanţa al PNL Mihai Lupu susţine că o serie de venituri ale salariaţilor bugetari au fost tăiate, peste noapte, de către fostul guvern Boc, la iniţiativa preşedintelui Băsescu, lăsându-i brusc pe majoritatea românilor fără o mare parte din venituri. „Salarii, sporuri, prime trimestriale, ore suplimentare, prime de vacanţă, al treisprezecelea salariu, toate acestea au fost tăiate. Nu a fost, în niciun caz, vorba doar despre cei 25% anunţaţi oficial de către Băsescu, care au fost tăiaţi din salariul lunar, ci despre multe alte drepturi salariale care au fost pur şi simplu anulate dintr-o dată, fără a fi luate niciun moment în calcul dificultăţile majore în care sunt puse atâtea milioane de salariaţi”, a spus Lupu. Pe de altă parte, Dragomir consideră că, dacă actualii guvernanţi ar vorbi cu adevărat despre măsuri de stimulare a economiei naţionale şi nu de praf aruncat în ochii bugetarilor înaintea alegerilor locale, aceştia ar prelua din modelul vecinilor bulgari, care au anunţat că intenţionează să reducă TVA la 18%.



12