PREMIERUL “YES MAN” La nici două zile după ce preşedintele Traian Băsescu a spus în plenul Parlamentului că trebuie găsite soluţii pentru majorarea salariilor, premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a conformat şi l-a înştiinţat pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre această iminentă acţiune a Guvernului. Cei doi s-au întâlnit vineri la Palatul Victoria unde au discutat, sau mai bine zis i s-a adus la cunoştinţă lui Isărescu majorarea salariilor. “Premierul i-a spus guvernatorului BNR că va mări salariile, dar că încă nu ştie cu cât, iar guvernatorul a evitat să indice care dintre măsurile aflate în analiza Guvernului este mai bună, respectiv majorarea salariilor sau reducerea CAS, spunându-i doar că în acest caz este vorba exclusiv de opţiunea Guvernului şi că pe el îl interesează să crească consumul în economie”, au declarat surse participante la discuţii. La întâlnire a ajuns cu întârziere şi ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, care a declarat, după discuţii, că Guvernul urmăreşte majorarea veniturilor populaţiei, dar în limitele care permit finanţarea acestei măsuri în anii viitori şi menţinând ţinta de deficit pentru acest an, de 1,9% din PIB, astfel că orice surplus va depinde de creşterea economică. “Impactul bugetar pentru creşterea salariilor cu 16% din iunie va fi de 2 miliarde lei pentru bugetul pe 2012, iar pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, de circa 2,3 miliarde lei, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi.
POLITICA JUNGLEI Cu alte cuvinte, dacă Guvernul doreşte să majoreze şi salariile şi să reducă şi CAS-ul, aşa cum arată ultimele informaţii, ar trebui ca Executivul să facă rost de vreo 4,3 miliarde de lei pentru acest lucru. “În urmă cu câteva zile, premierul spunea că nu se poate vorbi despre majorarea salariilor. După ce a vorbit Traian Băsescu în Parlament şi a cerut măriri de salarii, Mihai Răzvan Ungureanu s-a conformat. Se pare că apropierea campaniei electorale poate mări salariile. Cred că este ultima lor şansă de a mai câştiga câteva voturi”, a declarat senatorul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre. Interesant este că atât Băsescu, cât şi Ungureanu vorbesc despre măriri de salarii pe care le pregătesc cu încălcarea legilor în vigoare. După cum bine se ştie, legea responsabilităţii fiscale nu permite creşteri de salarii în an electoral. Mai mult decât atât, aceeaşi lege a responsabilităţii fiscale mai spune că nu se pot face majorări de salarii care să afecteze bugetul de cheltuieli de personal stabilite pentru anul în curs. Dar cum din 2008 şi până în prezent România a fost condusă doar după legea lui Băsescu, adică legea junglei, nu ne vom mira dacă vom asista la creşteri salariale. Un alt amănunt interesant este acela că nici măcar sindicatele nu mai cred minciunile Guvernului indiferent că a fost condus de Emil Boc sau de actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu.
Europarlamentarul PSD Corina Creţu consideră că Traian Băsescu s-a erijat deja în purtătorul de cuvânt al politicienilor populişti. “Discursul preşedintelui din Parlament nu este decât un exerciţiu de retorică populistă. Pentru că nu poţi să ceri imperios Parlamentului ratificarea Tratatului de Stabilitate Fiscală, pe care ni l-a vândut drept pavăză împotriva populismului politicienilor şi garanţie că nu se vor mai da pomeni electorale şi, în acelaşi timp, să anunţi o pomană electorală”, a declarat Corina Creţu.