Cu toate că rezultatul alegerilor prezidenţiale nu a fost legalizat de Curtea Constituţională, democrat-liberalii au declanşat o adevărată ofensivă asupra partidelor parlamentare în speranţa că vor câştiga aliaţi pentru formarea unui Guvern. Primele încercări ale lui Boc şi compania par să fi „floare la ureche”, de vreme ce UDMR, grupurile minorităţilor şi al independenţilor au fost deja ademeniţi, într-o serie de întâlniri avute pe parcursul week-endului, cu posturi călduţe într-un viitor Guvern cu un prim-ministru de la PD-L, „evident”. De altfel, numirea premierului din rândul democrat-liberalilor pare să fie literă de lege în România, în condiţiile în care Emil Boc a „decretat” că: „PD-L are dreptul moral şi politic de a propune primul-ministru în viitorul Guvern, ţinându-se cont de rezultatul alegerilor”. Mai mult, mergând după zicala „Cine împarte, parte-şi face”, vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur a apreciat că preşedintele PD-L, Emil Boc, este „soluţia optimă pentru funcţia de prim-ministru, fiind o garanţie pentru continuarea reformelor începute, dar şi pentru continuarea acordului cu FMI”. Şi, cum o guvernare între PD-L - UDMR, minorităţi şi independenţi nu este suficientă pentru a avea o majoritate în Parlament, speranţa democrat-liberalilor rămâne la PNL. Preşedintele PD-L, Emil Boc, a declarat, duminică că speră ca liberalii să decidă în forul de conducere în favoarea unei majorităţi sănătoase de dreapta. Numai că socoteala de acasă a portocalililor nu se potriveşte cu cea a liberalilor, care au o primă şi importantă condiţie pentru un nou „mariaj” cu PD-L: postul de prim-ministru. De atfel, liberalii se reunesc, astăzi, în Delegaţia Permanentă, for de conducere lărgit al formaţiunii, pentru a discuta despre acţiunile din următoarea perioadă, în perspectiva intrării la guvernare sau rămânerii în opoziţie.