Majoritatea copiilor implicați în accidentul de la Brașov vor fi externați

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Majoritatea copiilor implicați în accidentul de la Brașov vor fi externați

18 Iunie 2016 / 10:20 625 accesări

O parte dintre copiii din Iași, răniți în accidentul rutier petrecut vineri, în zona Perșani, pe DN1, vor fi externați sâmbătă din spitalele unde au fost transportați pentru îngrijiri medicale, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, prefectul Ciprian Băncilă.

"De la Spitalul Clinic de Copii vor fi externați după ora 12.00 un număr de 11 din cei 12 copii. Unul care este operat va mai rămâne câteva zile în spital, dar este în afara oricărui pericol. De la Spitalul Militar, trei au fost externați vineri seara, iar doi urmează să plece azi. Dintre cei patru copii internați la Spitalul Sf. Constantin, trei vor fi externați sâmbătă. Pentru o fată care ar avea nevoie de operație se așteaptă acordul părinților. Dacă vor dori să fie operată la spitalul din Brașov, va rămâne în continuare în grija medicilor, dacă nu va fi externată", a precizat prefectul.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență mai sunt internate un număr de șase persoane, dintre care una este la terapie intensivă, dar starea ei s-a ameliorat ușor. Toți cei internați în acest spital vor mai rămâne câteva zile pentru că au avut politraumatisme multiple care necesită mai multe zile de spitalizare, a mai spus sursa citată.

Părinții copiiilor care au ajuns vineri seara la Brașov au avut asigurată cazare gratuită la un internat școlar.

Microbuzul înmatriculat în județul Iași implicat, vineri, într-un accident rutier pe DN1 în zona localității Perșani a acroșat, în timp ce se deplasa în direcția Sibiu venind dinspre Brașov, un parapet de beton care separă sensurile de mers într-o curbă la dreapta, răsturnându-se pe celălalt sens de circulație. În urma accidentului, patru persoane au decedat. Ceilalți pasageri, cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani, au fost transportați la patru spitale din Brașov având diverse politraumatisme.

Taguri articol


12