Majoritatea medicilor susţin reforma asigurărilor medicale propusă de Obama

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Majoritatea medicilor susţin reforma asigurărilor medicale propusă de Obama

Externe 16 Septembrie 2009 / 00:00 337 accesări

O mare parte a medicilor americani sînt în favoarea unei opţiuni publice, alături de una privată, pentru extinderea asigurării medicale în SUA, aşa cum propune preşedintele Barack Obama, potrivit unui sondaj. În total, 62,9% dintre medicii chestionaţi în toată ţara s-au declarat favorabili unei opţiuni publice alături o opţiune privată, faţă de doar 27,3% susţinînd existenţa unui singur sistem privat şi 9,6% declarîndu-se pentru crearea unui sistem de asigurare în întregime public, potrivit acestui sondaj condus de prestigioasa revistă ”New England Journal of Medicine” (NEJM). Revista medicală subliniază că între 52 şi 69% dintre americani sînt de asemenea în favoarea acestei duble opţiuni, potrivit diferitelor sondaje.

Aproximativ 47 de milioane de americani, adică 15% din populaţie, se află într-un moment sau altul în situaţia de a nu avea nicio asigurare medicală, ceea ce face ca SUA să fie singura mare ţară industrializată lipsită de un sistem care să acopere întreaga sa populaţie. Sondajul NEMJ, condus în timpul verii, arată de asemenea că 58,3% dintre medicii chestionaţi sînt favorabili unei extinderi a asigurării medicale publice pentru pensionari (începînd cu vîrsta de 65 de ani) şi persoanele cu vîrste cuprinse între 55 şi 64 de ani. Această opţiune figurează printre propunerile Comisiei de Finanţe din Senat, care joacă un rol important în proiectul de reformare a sistemului american de asigurare în caz de boală.

Taguri articol


12